LABORATOR DE ŞTIINŢE ALE NATURII ÎN AER LIBER, LA UN COLEGIU FĂGĂRĂŞEAN

curte stancaColegiul Naţional „Doamna Stanca” a reuşit să le facă o primire deosebită elevilor, luni, 12 septembrie, în prima zi de şcoală. Deşi lucrările de amenajare a curţii şcolii au început de mai bine de un an, rezultatele sunt pe măsura eforturilor depuse. Aproape jumătate din curtea şcolii s-a transformat în zonă verde, un fel de „laborator de ştiinţe ale naturii în aer liber”, cum este numit de dascălii colegiului. Aici au fost amplasate şi câteva bănci, dar şi o fânână arteziană, care să le facă elevilor, dar şi profesorilor acestora, pauzele mai plăcute. Pe lângă aceasta, a fost modernizată şi o sală de clasă, care s-a transformat în laborator de ştiinţe ale naturii, un loc în care elevii pot urmări proiecţii de filme tematice sau pot realiza singuri diverse prezentări, cu ajutorul video-proiectoarelor prezente în sală. De asemenea a fost înlocuit şi mobilierul şi tot ce ţine de aspectul unitar al sălii de curs. Toate investiţiile în aceste laboratoare au fost realizate cu fonduri obţinute în cadrul concursului naţional Olimpiadele K, pe care colegiul le-a câştigat în prima parte a acestui an.

microscop„Este rodul, din punct de vedere financiar, al premiului pe care Colegiul Naţional Doamna Stanca l-a câştigat anul acesta, în cadrul concursului Olimpiadele K. Financiar aceasta a însemnat o investiţie de 22.000 euro, care îşi vede acum roadele în ceea ce aţi văzut în laborator şi parţial în curtea şcolii. Ne-am dorit ca amenajarea verde din curtea şcolii să însemne un laborator de ştiinţe ale naturii în aer liber, prin care să încercăm să inducem întregii comunităţi din oraş, şi nu numai, un comportament bazat pe ceea ce înseamnă ecologie. Amenajarea acestor laboratoare a însemnat foarte multă muncă. Muncă din partea tuturor colegilor mei, a elevilor şi a părinţilor, pentru că efortul a fost comun, pentru a ajunge să câştigăm acei bani. Au fost foarte multe activităţi pe care noi le-am făcut, ele au fost înscrise toate într-un program naţional, concursul a fost unul naţional. La finalul concursului, colegiul nostru a fost unul dintre cele 103 instituţii de învăţământ preuniversitar care au reuşit să câştige un premiu. A urmat apoi partea de investiţie, a trebuit să gândim cum anume investim acei bani, şi opţiunea noastră a fost amenajarea acestor laboratoare.

poze-stanca-laboratorPe de altă parte a însemnat şi munca fizică a colegilor mei şi a copiilor, până am reuşit să facem şi să aşezăm totate materialele la locul lor în laborator, iar în exterior, să plantăm, să cultivăm şi să îngrijim plantele pe care le vedeţi. A însemnat şi foarte mult entuziasm. I-am văzut şi pe părinţi şi pe copii alături de noi în dorinţa de a câştiga şi de a lăsa ceva în urma noastră. În prezent sunt unele detalii care nu sunt puse la punct, într-un mod intenţionat, pentru că ne dorim ca pe parcursul anilor viitori să devină un laborator în adevăratul sens al cuvântului, deci un loc în care să şi munceşti, aducând în fiecare zi un plus de valoare la ceea ce găseşti acolo. Elevii vor avea pe tot parcursul acestui an proiecte şi materiale didactice de făcut, care vor veni să îmbogăţească baza materială a şcolii, şi în cele din urmă, vor arăta valoarea în transbordarea mentalităţilor şi a educaţiei pe care fiecare dintre noi o avem sau o dobândim zi de zi”, povesteşte Corina Drăgoiu, directorul Colegiului Naţional„D-na Stanca”.

Absolvent de zece

Unul din motivele de mândrie ale conducerii şcolii este acela că printre nou intraţii la clasele de liceu se numără şi o elevă care a intrat cu nota maximă. Este vorba de o absolventă a aceluiaşi colegiu, care şi în ciclul gimnazial a avut media 10. Surpriza a fost aceea că eleva a ales tocmai profilul nou înfiinţat anul acesta, respeciv Ştiinţele Naturii, clasă cu predare în limba română.

lab-2Am plecat de la dorinţa de a sprijini noul profil pe care noi l-am înfiinţat, în acest an, Ştiinţe Sociale, cu predare în limba română. Profil la care avem deja o generaţie de anul II, dar cu predare în limba germană. Acest profil a fost o alegere mai mult decât inspirată. Spun asta pentru că este un absolvent al şcolii, care dincolo de faptul că a absolvit la noi clasele I-VIII, este primul intrat în această clasă de ştiinţe ale naturii, şi chiar primul intrat în liceu, pe lângă faptul că este printre primii intraţi din ţară, cu media 10. Este vorba de Iulia Stanciu, care a obţinut nota 10 la admitere, şi media anilor V-VIII a fost de asemenea 10. A fost o bucurie că Iulia a ales ră rămână în continuare aici, să aibă încredere în noi, şi o recunoaştere a faptului că în această şcoală se munceşte, uneori chiar foarte mult”, mai afirmă Corina Drăgoiu. (A.P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.