tatiana 11Lumea întreagă e îndoliată după dezastrul din Italia. Orașul Amatrice din Provincia Rieti a fost cel mai afectat de cutremur. Aici, multe din clădirile istorice s-au prăbușit. Cutremurul și replicile sale au fost simțite în regiuni întinse din Italia centrală, inclusiv în Roma și Florența. Sute de oameni de mai multe naţionalităţi, printre care şi români, şi-au pierdut viaţa, iar oraşul a fost complet distrus. Puţini oameni ştiu însă că printre salvatori s-a aflat şi o făgărăşeancă. Tatiana Drăgoiu, din satul Bărcut, s-a aflat în prima linie de salvare a echipelor de intervenţie.

Tatiana Drăgoiu s-a născut în Bran, dar în urmă cu 20 de ani a fost adoptată de făgărăşeni după ce s-a mutat în satul Bărcut. A plecat apoi în Italia pentru un trai mai bun, iar din 2009 s-a înrolat în Crucea Roşie, având funcţia de asistent, iar mai apoi, asistent şi şofer. A participat la mai multe cursuri şi concursuri, după care a trecut toate etapele şi a reuşit să se încadreze în echipa naţională din Italia a organizaţiei de salvare Crucea Roşie.

A ajuns, însă, pe ambulanţa Crucii Roşii după o tragedie în familie, care i-a marcat viaţa. A vrut să-şi învingă teama, teamă produsă de drama care a avut loc în urmă cu 18 ani la Făgăraş, când un medic și o ambulanţă ar fi putut să-i salveze viaţa fiului ei de 1 an şi 6 luni.

tatiana 2„După ce mi-a murit copilul în spitalul din Făgăraş, din vina unui medic, aveam atacuri de panică când vedeam Salvarea. În Italia, Salvarea era vecină cu mine. Aşa că am hotărât să-mi înfrunt frica. Am mers să o văd de aproape. Responsabilul m-a întrebat ce doresc. Nu cunoşteam bine limba, din cauza emotiilor şi a fricii n-am înţeles prea bine ce-mi cerea. Nici el n-a înţeles ce voiam eu. Mi-a dat nişte formulare să le completez. Credeam că erau pentru ca să pot să ating salvarea, să o văd. După 3 săptămâni, m-au chemat să prezint actele necesare. Atunci am înţeles că trebuie să iau o decizie. Să-mi înfring frica, să fac ce n-a făcut nimeni pentru mine şi copilul meu“, ne-a povestit Tatiana Drăgoiu.

Amatrice, un şoc

În Amatrice, Tatiana Drăgoiu a fost în prima linie, alături de colegii ei de la Crucea Roşie. A făcut tot ce a putut pentru a salva oameni, pentru a salva copii.  „Amatrice? Un şoc! Nu era nimic în picioare, părea un oraş fantomă. La ora 3:40 am fost chemată. Mi s-au dat 15 minute să ajung în centrală, iar la ora 6.00 eram sus, la Amatrice. S-a făcut un plan de acţiune, ţinând cont de riscurile enorme care existau. La ora 8.00, am început căutările şi recuperările de persoane vii şi moarte în San Lorenzo, apoi la ora prânzului am intrat în centrul istoric şi am continuat.

tatiana 3Multă durere şi tristeţe. Aveam speranţa în suflet să găsim cât mai multe persoane vii. După o zi de căutări, durerea creştea, găseam foarte multi morţi. Intram să recuperăm persoane, începea să tremure din nou pământul. Ieşeam repede, dar de câteva ori, o secundă ne-a salvat viaţa, pentru că puteam să rămânem sub dărâmături. Era pericol peste tot. Riscai să cadă clădirile peste tine, în mijlocul străzii care nu mai exista. Casele erau ca un morman de nisip, riscai să te afunzi sub dărâmături, cum tremura pământul “, ne-a mai spus Tatiana.

 

tatiana 4 tatiana 5 tatiana 6 tatiana 7 tatiana 8 tatiana 9 tatiana 10