olt 1Pompierii, militarii, angajaţii Primăriei Făgăraş au fost astăzi prezenţi la Olt. Nu a fost vreo intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti, ci pentru curăţarea pilonilor podului de peste Olt, de la Galaţi. Această acţiune nu este una uşoară, astfel că este necesară intervenţia tuturor factorilor amintiţi.

„Executăm curăţarea şi scoaterea plutitorilor care s-au oprit în pilonii podului pentru evitarea aglomerării pentru că în perioada următoare se anunţă ploi şi trebuie să evităm problemele. Acţiunea se desfăşoară de Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu membrii Detaşamentului de Pompieri, dar şi cu membrii Unităţii militare care ne sprijină de fiecare dată“, a spus Viorel Harabagiu, şeful Protecţiei Civile Făgăraş.

Aşadar, ore bune s-au chinuit să scoată din apele Oltului resturile vegetale, pet-urile, dar şi celelalte gunoaie aduse de râul Olt şi care formau o barieră în aceea zonă.

olt 3 olt 4olt 5