cupa inot
foto: facebook

Mâine se dă startul la înot! A VI-a ediţie a Cupei Făgăraşului la înot va avea loc joi, 18 august la Laguna Albastră. Sunt aşteptaţi concurenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani.

„Aşteptăm cu nerabdare a VI-a editie a Cupei Făgăraşului la ÎNOT sportiv -JOI 18 AUGUST 2016 . Sper să avem vreme bună şi să ne desfăşurăm concursul în cele mai bune condiţii.
Totul este pregătit! Miercuri voi face listele de start şi joi le distribui la concurs!
Toţi copiii primesc DIPLOME care atestă participarea. Locurile 1-3 / categorie vârstă/ probă primesc diplome şi medalii, iar cei mai buni înotători se vor întrece pentru Cupa Făgăraşului -LOCUL 1,2,3. Cei mai buni să câştige şi cu toţii să ne bucurăm de o experienţă frumoasă din care să ne descoperim punctele slabe/ tari şi din care să ieşim mai puternici! Ordinea probelor: 25 m picioare craul cu placa, 25 m liber, 50 m liber, 25 m bras, 50 m bras si 100 m liber.
Obiectivele concursului:
-promovarea înotului sportiv în rândul copiilor cu vârste de peste 5 ani;
– oferirea unui cadru organizat pentru întrecere, selectie, socializare;
– dezvoltarea spiritului competitiv si al fair-play-ului în sport;
– verificarea nivelului de pregătire tehnica si fizica la inot pentru diferite categorii de vârstă;
– motivarea copiilor pentru perfectionarea procedeelor de înot şi îmbunătăţirea pregătirii fizice;
– sensibilizarea autoritatilor locale privind importanta şi necesitatea construirii unui bazin de înot acoperit;

Indemnul meu personal si moto-ul concursului:
Dacă ai câștigat – continuă,
dacă ai pierdut – continuă,
important este să participi.“,
a scris pe pagina de socializare prof. Aurelian Curticăpean, organizatorul concursului.