Sărbătoare în parohia din Săvăstreni

sursa foto: http://www.mitropolia-ardealului.ro/
sursa foto: http://www.mitropolia-ardealului.ro/

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a fost prezent duminică la Săvăstreni unde alături de un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica “Sfântul Nicolae” . Ierarhul a venit în mica localitate din apropierea Munţilor Făgăraş pentru a binecuvânta lucrările efectuate în ultimii ani la biserica din sat şi pentru a liturghisi aici. Prin eforturile comunităţii locale, sub îndrumarea preotului paroh Cristinel Bica, locaşul de cult a fost renovat la exterior şi înfrumuseţat la interior în ultimii ani. IPS Mitropolit Laurenţiu a binecuvântat locaşul de cult cu apă sfinţită şi a felicitat comunitatea parohială pentru aceste realizări din ultimii ani.

 

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Cristinel Bica şi a oferit acte de cinstire Consiliului şi Adunării parohiale, Primăriei comunei Recea şi mai multor binefăcători. Ierarhul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi credincioşii din localitate care au contribuit la refacerea bisericii parohiale şi i-a felicitat pentru ataşamentul pentru credinţa ortodoxă şi Biserica străbună.

La final, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să cinstească moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.