Astăzi este Lăsata Secului. De mâine începe Postul Sfintei Mării

postul sfintei mariiPostul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut drept Postul de Sântă Mărie, începe pe 1 august și se va încheia în 14 august, iar astăzi este Lăsatul sau Lăsata Secului, ultima zi în care se poate mânca „de dulce”.

Luna august  – numită în calendarul tradiţional Gustar, pentru abundenţa şi varietatea roadelor – stă sub protecţia Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, poate şi pentru că de la 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului (Sântă Mărie Mare).
Acest post este considerat un post de întristare, pentru că e închinat evenimentului consemnat de Tradiţie ca „Adormirea Maicii Domnului”, acesta este mai aspru decât Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, din luna iunie, şi chiar decât  Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului). Pe lângă interzicerea mâncărurilor „de dulce” (de origine animală), în cele două săptămâni ale postului nu se consumă untdelemn (ulei vegetal) şi vin, decât sâmbăta şi duminica, iar în 6 august, când se prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului, se dă dezlegare şi la peşte. Închinat Sfintei Fecioare Maria, este un post cu durată fixă, care începe în fiecare an, în 1 august şi se încheie în 14 august, cu Prohodul Maicii Domnului, întrucât este o sărbătoare cu înainteprăznuire. De aceea, nici nu se cuvine ca femeile care poartă frumosul nume Maria să îşi sărbătorească onomastica în 15 august, ci în 8 septembrie, când se celebrează Naşterea Maicii Domnului (Sântă Mărie Mică). Postul este atât de aspru, încât şi dacă 15 august cade într-o zi de miercuri sau de vineri, nu se dă dezlegare decât la peşte. De asemenea, dacă 1 august cade joia sau sâmbăta, se lasă sec nu în 31 iulie, ci în 30, postul prelungindu-se cu o zi. Postul Adormirii Maicii Domnului este una dintre formele cultului închinat de Biserica Ortodoxă Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Tradiţia consemnează faptul că, înştiinţată asupra apropiatului sfârşit al vieţii sale pământeşti, Maica Domnului s-a pregătit pentru acesta prin post şi rugăciune. De aceea, orice creştin încearcă, după puterile sale, să se înfrâneze de la mâncărurile de dulce – lucru nu prea greu vara, când sunt atâtea legume şi fructe – dar şi de la orice altă patimă, să se roage mai mult şi să facă mai multe fapte bune. Creştinii redescoperă sensul tainic şi profund al postului, care este „o dovadă de iubire faţă de Dumnezeu” şi faţă de Maica Domnului, care se roagă pentru noi, mijlocindu-ne legătura cu Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.