Continuă controalele pentru infracţiuni în domeniul silviculturii

lemne1În ultimii ani a devenit „o modă” pentru unii cetăţeni să taie lemne din pădure după bunul plac, fără vreo autorizaţie în acest sens. Cu toate acestea, în baza legii 171/2010, cei care încalcă prevederile legale pot fi sancţionaţi cu amenzi între 500 şi 10.000 lei, în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite  pe linie de silvicultură. Numai în ultima săptămână, doi bărbaţi din zonă au fost depistaţi că deţineau lemne fără documente de provenienţă, ambii fiind sancţionaţi cu sume între 500 şi 2.000 lei, în temeiul aceleiaşi legi. Este vorba de P.G., de 28 de ani şi de T.G. de 53 de ani. Dacă primul a fost oprit de poliţişti pentru control, şi nu mică le-a fost mirarea să găsească în autoutilitara pe care acesta o conducea 2 m.c. de lemn de fag, fără a deţine aviz de însoţire, celălalt bărbat se pare că ar fi fost reclamat de un concetăţean că deţine lemne de foc procurate ilegal.

„În 18 iulie, la orele 23, la intrarea în localitatea Sâmbăta de Sus, lucrători din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Voila, l-au depistat pe P.B.G., de 28 de ani, care transporta cu o autoutilitară marca Citroen cantitatea de 2 m cubi de material lemnos, de esenţă fag, fără a deţine aviz de însoţire. Pe data de 20 iulie, lucrători din cadrul aceleiaşi secţii de Poliţie, însoţiţi de lucrători ai Ocolului Silvic Făgăraş, au găsit la domiciliul lui T.G., de 53 de ani, din satul Breaza, comuna Lisa, cantitatea de 0,8 m cubi de lemn de foc, de esenţă molid, fără ca acesta să deţină documente de provenienţă. În ambele cazuri, materialul lemnos a fost ridicat şi predat în custodia lucrătorilor Ocolului Silvic Făgăraş, făptuitorii fiind sancţionaţi contravenţional conform legii 171/2010”, spune insp. princ. Remus Marian, din cadrul Poliţiei Făgăraş.

2 comentarii la „Continuă controalele pentru infracţiuni în domeniul silviculturii

  • iulie 26, 2016 la 1:19 pm
    Permalink

    Inteleg ca isi fac datoria si ma bucur ca isi fac datoria. Cred insa ca oamenii astia sunt marunti pe langa adevaratii taietori de lemne care defriseaza padurile noastre de ani buni si nimeni nu ii opreste. Circula camioanele pline si se exporta lemn de la noi… acolo de ce nu se iau masuri? Oamenii astia taie si ei… nu cred ca fac daune. Ar fi cazul sa se faca astfel de controale acolo unde se ia cu camioanele lemn, nu intr`un amarat de portbagaj.

    Răspunde
  • iulie 26, 2016 la 2:27 pm
    Permalink

    Serios??? Fiindca avea 0,8 mc de molid acasa fara documente a primit amenda? Nu s-au uitat si prin casa dupa vreo cutie cu scobitori? Poate nu mai avea bonul la ele. Ce mizerie! Aici aplicam „legea”. La camioane inchidem ochii si ne facem ca nu i-am gasit, dar pe astia „ii ardem” dupa lege. Praf in ochi!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.