DOUĂ ZILE DE VOIE BUNĂ LA SĂRBĂTOAREA CINCULUI

 

CINCU 2Pregătirile pentru „Zilele Cincului“ sunt pe ultima sută de metri iar autorităţile locale au organizat două zile de distracţie pentru toţii fiii comunei şi nu numai. Târg de produse tradiţionale, meşteri populari, spectacole de muzică populară şi uşoară, cu interpreţi locali, dar şi consacraţi la nivel national sunt doar câteva din ingredientele care vor încânta publicul care va fi prezent sâmbătă, 13 august şi duminică, 14 august la Cincu. Aşadar, ediţia a IV-a a sărbătorii „Zilele Cincului“ se anunţă a fi una cu multe surprize.

Timp de două zile va fi mare sărbătoare în comuna Cincu. Aşa cum s-au obşnuit deja localnicii, în luna august, de această dată sâmbătă, 13 august şi duminică, 14 august, Cincu va îmbrăca haine de sărbătoare.

Evenimentul va debuta sâmbătă, 13 august, de la ora 16.00 când se va da startul distracţiei. De la ora 16.30, pe scena amplasată în centrul satului vor urca interpreţi şi ansambluri de muzică populară din Ţara Făgăraşului. Ionela Roşca, Georgiana Pătrînjel, Mioara Marinca, Viorica Cerbu, Ansamblul Junii Becleanului vor încânta publicul prezent.

De la ora 18.30, pe scenă vor urca Grupul Vocal Cincu condus de Constantin Cîrstea iar de la ora 19.00, Grupul Vocal Prietenia condus de Eugen Herghi.

De la ora 19.30, este programat spectacol de muzică uşoară cu cunoscutul interpret Matteo.

De la ora 20.30, publicul prezent va avea parte şi de un spectacol de muzică populară susţinut de Marius Ciprian Pop.

CINCU 1Prima seară a Zilelor Cincului se încheie cu un spectacol de muzică uşoară al Formaţiei SKYTON.

Sărbătoarea satului continua duminică, de la ora 16.00 când se dă drumul din nou la distracţie. Organizatorii au pregătit şi o tombolă, dar şi alte surprize.

Oamenii prezenţi îi vor putea admira pe tinerii din Ceata de feciori Cincu, începând cu ora 16.30.

De la ora 17.00, pe scena evenimentului vor urca Mariana Şandru Ştefan Ramba, Diana Gribincea şi Mioara Greavu.

Din program nu lipsesc dansurile moderne. Iulia Rus şi Diana Flueraş vor încânta publicul prezent cu reprezentaţia lor.

De la ora 19.30, Formaţia Sirinx va oferi celor prezenţi un spectacol de muzică uşoară.

De la ora 20.00 este pregătit un spectacol de muzică de pian de saxofon cu Claudia Marin, Anca Pârlea şi Adrian Bârsan.

Alexandra Ungureanul&Crush sunt capetele de afiş ale zilei. Artiştii sunt aşteptaţi la Cincu de la ora 21.00.

Sărbătoarea satului, aflată la cea de-a IV-a ediţie se va încheia cu un foc de artificii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.