CONCURS DE CICLISM MONTAN, ÎN ŢARA FĂGĂRAŞULUI

bike fest 2Pasionatii de ciclism şi de plimbări în aer liber se pregătesc de un sfârşit de săptămână pe două roţi la o competiţie plină de veselie. Este vorba despre „Bike Fest”, concursul organizat pentru a doua oară de Asociaţia Aproape de Natură, unde sunt aşteptaţi toţi doritorii, de la copii şi până la adulţi.

Bike Fest, concursul dedicat copiilor şi adulţilor

„Bike Fest Aproape de Natură” este o competiţie aflată deja la a doua ediţie, care va avea loc în perioada 23-24 iulie, în zona turistică Berivoi. Scopul acestei activităţi este, la fel ca anul trecut, promovarea sportului în aer liber şi evidenţierea potenţialului zonei din punct de vedere al al traseelor de ciclism montan.

„Având în vedere că scopul principal al asociaţiei noastre este de reconectare a copiilor cu natura, şi nu neapărat spiritul de competiţie, organizăm această activitate într-un mod inedit. Asta înseamnă că, spre deosebire de alte concursuri de ciclism montan din ţară, noi vom avea doar două categorii, respectiv family, pentru copii şi adulţi şi open, care este doar pentru adulţi, ne-a explicat Dragoş Bănică, preşedintele Asociaţiei Aproape de Natură.

bike festPe parcursul probei vor exista puncte de control şi revitalizare, în care participanţii vor avea la dispoziţie apă, sucuri energizante, glucoză şi fructe. De asemenea, asistenţa medicală pe perioada desfăşurării competiţiei va fi asigurată de către doi medici de la Spitalul Municipal din Făgăraş, care vor fi dotaţi cu truse de prim ajutor la linia de start şi în punctele de realimentare.

Două zile de reconectare cu natura

Cei care doresc să ia parte la această activitate pot începe sfârşitul de săptămână vinerea seara, când se vor instala corturile pentru campare. De asemenea, cei care doresc se pot caza la pensiunile din zonă. Camparea se va face chiar la marginea pădurii sau lângă un râu de munte. Pe perioada weekend-ului sunt excluse tabletele, laptop-urile, sau alte gadget-uri care nu au nicio legătură cu natura.

„Sâmbătă este ziua concursului când va avea loc înscrierea participanţilor la secţiunea family. Tot atunci se va desfăşura şedinţa tehnică urmată de marele start la ora 10.00. Proba de ciclism montan este offroad şi se întinde pe o suprafaţă de 10 km, implică traversarea a trei râuri , trasee prin pădure şi are o dificultate medie. După aceea va avea loc ecologizarea zonei de concurs, urmată de un foc de tabără şi o masă festivă unde felul principal o să fie tocăniţă la ceaun“, a mai adăugat Dragoş Bănică.

bike fest 3Duminică se va desfăşura proba open, de 25 km, dedicată strict adulţilor. Aceştia vor urca pe două roţi până la aproximativ 1000 m altitudine, pe un drum forestier, după care va avea loc festivitatea de premiere, închiderea concursului şi o scurtă drumeţie pentru copii şi adulţi. Contribuţia pentru Bike Fest este de 50 RON pentru familie, 25 RON pentru un adult şi 60 RON pentru ambele competiţii.

Reamintim că Asociaţia Aproape de Natură a fost înfiinţată în anul 2004 din dorinţa de a promova tinerilor un stil de viaţă cât mai corect faţă de mediul înconjurător. De la înfiinţare şi până în prezent, asociaţia s-a dezvoltat tot mai mult iar copiii au descoperit distracţia în natură, au învăţat să fie responsabili, să respecte muntele, să îşi consolideze relaţia cu părinţii prin prisma activităţilor în aer liber iar cel mai important, au renunţat la tehnologia care le ocupa o mare parte din timp.

(Anca BALABAN)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.