motocicleta-accident
foto: arhiva www.clujust.ro

Motociclistul în vârstă de 48 de ani care şi-a pierdut viaţa, ieri, pe DJ 105A, între localităţile braşovene Dacia şi Rupea se face vinovat de accident, după cum rezultă din primele cercetări.

„În data de 10.07.2016,în jurul orei 11.50,pe D.J.105A, un bărbat de 48 ani conducea o motocicletă din direcția Dacia spre Rupea. La km.80+500m,nu a adaptat viteza la condițiile de drum,curbă la stânga,a pierdut controlul asupra direcției de mers,motocicleta condusă de el a pătruns pe contrasens,unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu decesul motociclistului.

Cercetările sunt continuate de polițiști și un procuror,pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.“ se arată în comunicatul de presă al IPJ Brasov.