Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Ce nu ai voie să faci astăzi

sfintii_apostoli_petru_si_pavel_2Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Petru şi Pavel. Sărbătoarea este plină de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. 

Sfinţii Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în fiecare an la data de 29 iunie. Aceasta zi este cunoscută în popor şi sub numele de SânPetru de Vară şi aduce cu ea o mulţime de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii pe care oamenii le respectă încă din cele mai vechi timpuri. Majoritatea acestor tradiţii se păstrează în totalitate în zonele rurale.

 

Evanghelia după Matei spune că Apostolul Petru s-a lepădat de credinţă chiar în noaptea în care a fost întemniţat Mântuitorul. Fusese avertizat de Iisus că va fi supus unor grele încercări şi-şi va renega credinţa. „Zis-a Iisus lui: Adevăr, adevăr îţi spun că nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine. Şi Petru i-a zis: Şi de-ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Dar aşa a fost: până la cântarea cocoşului, s-a lepădat de trei ori. Iisus l-a iertat însă. După Înviere, Mântuitorul l-a iertat pe cel ce s-a dezis de cuvântul Lui”. Iar Mântuitorul i-a încredinţat atunci misiunea apostolatului: „Paşte oile Mele!”. Mai târziu, Petru a devenit o adevărată piatră de temelie pe care Mântuitorul şi-a clădit Biserica: „Tu eşti Simon, tu vei fi chemat Chifa” (în limba aramaică, piatră, adică Petru).

Creştinii l-au numit pe Pavel „apostolul neamurilor”, deoarece el a predicat Evanghelia dincolo de hotarele creştinătăţii, străbătând în călătoriile sale misionare Asia, Spania, Britania şi Italia. La început, fusese un adept înfocat al legii mozaice şi un mare duşman al creştinilor. În cele din urmă, întors la Roma, a fost închis şi condamnat la moarte de împăratul Nero, prin tăierea capului. Pe 29 iunie, în anul 67 după Hristos, Sf. Petru câştiga împreună cu Sf. Pavel cununa cea veşnică a muceniciei.

 

ÎNCEPUTUL SECERIŞULUI

Oamenii consideră că Sfântul Petru este stăpân peste soare şi peste ploi şi aruncă grindina peste pământ. Pentru a nu face pagube mari creştinilor, tradiţia spune că el fierbe grindina trei zile înainte de a o arunca pe ogoare. Când se aud tunetele înaintea furtunii se spune că Sfântul Petru a pus grindina la fiert.

De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nu se fac treburi în gospodărie şi nici la câmp. Se spune că femeile care torc astăzi nu pot sa dea colaci de pomană, pentru că aceştia se întorc. În majoritatea regiunilor ţării, astăzi se dă de pomană mâncare gătită, dar şi vase mari din lut cu apă. Se spune că în acest fel morţii nu flămânzesc şi nici nu însetează pe lumea cealaltă.

Cei care fac munci agricole în această zi nu vor avea parte de rod bun şi grindina se va abate asupra ogoarelor lor. Femeile văduve nu trebuie să mănânce mere până la Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase pe tot timpul anului. În unele zone din tară merii nu se scutură până la această dată, pentru ca ogoarele să fie protejate. Cine se spală cu apă atunci când cântă cocoşul va scăpa de pistrui.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.