Localităţi din Ţara Făgăraşului s-ar putea înfrăţi cu localităţi din Republica Moldova

13555732_1321804934514117_1615550604_oO primă discuţie de înfrăţire s-a purtat între Şinca Nouă şi Recea şi alte două localităţi din Republica Moldova.

Propunerile au fost făcute în timpul unei întâlniri a preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, cu 20 de primari de peste Prut.

O delegaţie de oficialităţi locale din Republica Moldova a fost primită, ieri, de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, de vicepreşedintele forului judeţean Adrian Gabor şi de prefectul Ciprian Băncilă. Oaspeţii, 20 de primari din Raionul Ştefan Vodă şi reprezentanţi ai Consiliului Raional (echivalentul Consiliului Judeţean), au avut ocazia să cunoască mai mulţi primari din judeţele Braşov, Sibiu şi Covasna, purtând cu aceştia discuţii referitoare la stabilirea unor relaţii de colaborare. De asemenea, s-a vorbit şi despre posibilitatea înfrăţirii unor localităţi din cele două ţări. De altfel, în cadrul acestei întâlniri s-au pus bazele înfrăţirii comunei Şinca Nouă cu comuna Carahasani şi a comunei Recea cu satul omonim, situat în raionul Străşeni.

foto: bzb.ro
foto: bzb.ro

Vizita de ieri a fost organizată la iniţiativa Platformei Civice Unioniste Acţiunea 2012 din Republica Moldova şi a fost posibilă datorită colaborării dintre Dumitru Flucuş, primarul comunei Şinca Nouă, şi Vladislav Cociu, primarul comunei Carahasani, acesta din urmă fiind vicepreşedintele Congresului Autorităţilor Locale din Moldova şi preşedintele Asociaţiei Primarilor din raionul Ştefan Vodă. „Ne dorim ca fiecare comună din România să aibă un corespondent în Republica Moldova, astfel încât fraţii noştri basarabeni să poată intra în contact cu realităţile din ţara noastră, să realizăm schimburi pe plan economic, cultural, turistic, sportiv între primării, consilii locale, biserici, şcoli, precum şi colaborări pe proiecte europene. Vrem ca fiecare comună din România să găzduiască măcar o dată, pentru câteva zile, vizitatori din Republica Moldova, pentru a le da ocazia să ia contact cu realităţile de aici”, a explicat primarul Dumitru Flucuş.
Edilul din Şinca Nouă i-a cooptat în proiect pe omologii săi din Hălchiu, Mândra, Fundata, Viştea, Părău, Recea, Beclean, Lisa, Caţa, Hârseni, Bran, Poiana Mărului, Voila, Arpaşu de Jos (judeţul Sibiu) şi Bărcani (Covasna).

Delegaţia din Moldova va mai poposi câteva zile în Ţara Făgăraşului.

sursa: bzb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.