De astăzi începe distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE şi la Făgăraş

alimente ueÎn jur de 3000 de făgărăşeni vor primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Începând de astăzi, 29 iunie, aceste ajutoare vor fi distribuite de la Cantina de Ajutor Social de pe strada Ion Codru Drăguşanu, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-14.00.

Anul acesta, beneficiarii acestor ajutoare vor primi: 3 kg de făină,3 kg de mălai, 1 cutie de paste făinoase, 2 l ulei, 2 kg zahăr, 4 buc. conserve porc, 3 buc. conserve de vită şi 5 buc. conserve pate ficat.

Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD  sunt:

  1. a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
  2. b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
  3. c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
  4. d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
  5. e) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare
  6. f) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private;
  7. g) persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziţie a primarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.