DOLIU ÎN VICTORIA ŞI UCEA DE SUS

 

beca 3Tragicul accident de ieri, de pe Drumul Naţional 1, a adus jale în sufletele a sute de făgărăşeni, dar în special în sufletele oamenilor din Ucea de Sus şi Victoria. 3 familii se pregătesc de înmormântare. Una din victimele tragicului accident a fost Olimpia Beca, profesor de istorie, fost primar, consilier local şi director al Colegiului Tehnic „Alexandru Bărbat“ din Victoria. O femeie luptătoare, plină de energie şi gata oricând să-şi ajute semenii. 

La fel s-a întâmplat şi ieri când a fost rugată de nişte rude din Ucea de Sus să le ducă de la Spitalul din Făgăraş, acasă, în Ucea. Însă drumul celor patru femei care se aflau în maşină s-a întrerupt între Beclean şi Dridif. Un tragic accident de circulaţie a făcut ca toate pasagerele din maşina condusă de Olimpia Beca să moară. Două dintre ele erau mama şi fiică.

beca 1La Colegiul Tehnic „Alexandru Bărbat“, steagul negru de doliu a fost arborat la intrarea în instituţia de învăţământ. Sfârşitul de an şcolar a venit la această şcoală cu multă durere. Colegii Olimpiei Beca abia reuşesc printre lacrimi să vorbească despre colega lor, o colegă şi un om de excepţie, gata să sară oricând în ajutorul semenilor.

„Îmi este foarte greu să vorbesc pentru că în afară de relaţia profesională, am avut o relaţie de prietenie extraordinară, de fapt nu numai eu, aproape toată lumea. Pot să vă spun că mă bucur că am putut să fiu în preajma dumneaei, că am întâlnit un om care a fost dedicat în primul rând oamenilor din jurul ei şi apoi se gândea la ea ca om. Am fost vecine, colegi la şcoală şi apoi în echipa managerială. Nu ştiu dacă mai întâlnesc pe cineva aşa, un om altruist, îşi lăsa familia ca să ajute“, Marinuş Constantin, directoarea Colegiului Tehnic „dr. Alexandru Bărbat“din Victoria.

beca 2Şi în Ucea de Sus, satul natal al Olimpiei Beca, dar şi al celorlalte 3 femei decedate e tristeţe mare. Oamenii nu îşi revin din şocul acestei tragedii.

Şi pe pagina de socializare a profesoarei Olimpia Beca, mesajele de rămas bun de la prieteni, colegi, dar şi foşti elevi nu au întârziat să apară. Cu toţii îşi exprimă durerea pentru moartea fulgerătoare a profesoarei.                                                    beca 4Dumnezeu să le odihnească în pace!

 

Un comentariu la „DOLIU ÎN VICTORIA ŞI UCEA DE SUS

  • iunie 26, 2016 la 9:07 pm
    Permalink

    Condoleante la toate familiile. Singurul lucru important, care ar fi de stabilit, de ce s-a intamplat acidentul? Sä nu se mai intample. Si dacä in toatä tragedia intamplatä, nu avem timp sä analizäm aceasta, vom mai pierde si alte persoane sau alte valori. Rog sä fie analizat cauza acidentului si sä fie publicat. „Dumnezeu sä le odihneascä in pace!”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.