Cetatea Făgăraş, una dintre cele mai sigure fortificaţii ale Transilvaniei. ARMAMENTUL CETĂŢII

 Bombarda-secolele XVII-XVIIIDeosebit de importante pentru aprecierea valorii defensive a unei fortificaţii sunt cantitatea şi calitatea armelor sale, în mod special a armelor de foc. În cazul Făgăraşului, se cunoaşte destul de bine care a fost situaţia armelor şi muniţiilor, datorită inventarelor din secolul al XVII-lea, în special cele de armament. Inventarele generale cuprind ,,evidenţa gloanţelor de tunuri şi săcălaşe existente în cetatea Făgăraşului”, cum este cazul celui din 4 martie 1662.

 Personalul militar, în subordinea castelanului

Pentru armele şi muniţiile din cetate există trei inventare – 1665, 1667 şi 1673. Publicate de istoricul David Prodan, aceste inventare ne arată bogăţia de informaţii, cu mult peste alte fortificaţii de acest gen din Transilvania.

Inventarele de armament erau întocmite de către părcălab, a cărui importanţă creşte datorită vremurilor destul de tulburi din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Personalul militar al cetăţii, aflat în subordinea pârcălabului, numit şi castelan, era format din ,,oastea de pază”, alcătuită din drabanţi germani sau maghiari (termenul provine din limba germană –trabant– şi înseamnă soldat pedestru), desemnând o categorie distinctă de mercenari pedeştri, recrutaţi de obicei din grupuri a căror slujbă putea deveni ereditară. Cel care îi angaja se obliga să le asigure întreţinerea şi echipamentul, dar şi să îi plătească în conformitate cu gradul pe care îl deţineau: un soldat primea 3 florini pe lună, un decurion 4 florini pe lună, un tunar 5 florini, un stegar 12 florini pe lună.

Tun secolul al XVII -leaSituaţia armamentului greu –tunuri, mortiere şi tascuri–, aflate pe poziţii, era următoarea (pe ani): în anul 1632-24; în 1637-28; 1656-29; 1665 -41; 1667-42; 1673-41. În afara acestora, se mai aflau în depozite şi alte piese grele: în anul 1656-2; 1665-11;1667-8; 1673-8.

Dispunerea pe fiecare bastion a pieselor de armament aflate pe poziţii era următoarea: pe platforma fiecărui bastion se aflau câte 6-7; 2 erau în cazemate (câte o piesă în fiecare); în turnurile Roşu, Temniţă şi Thomory, la nivelurile superioare, erau dispuse câte 2-3, iar în casele pârcălabilor existau alte 1-2 asemenea piese.

Numărul armelor cu ţevi multiple (cu 4, 5, 7 sau 16 ţevi de calibru mic), era următorul: în anul 1637-4, în 165 -3, iar după anul 1665, câte 2.

Analizând evoluţia artileriei din cetate, se observă două tendinţe: creşterea numărului de piese de artilerie la aproape 50, din cauza asediilor otomane din 1658 şi 1661, pe de o parte, iar pe de altă parte scoaterea treptată de pe poziţii a pieselor de calibru mare şi a celor cu ţevi multiple, mai greu de manevrat.

 

Nume de peşti sau păsări pentru tunuri şi mortiere

Interesantă se dovedeşte a fi şi analiza denumirilor, respectiv a provenienţei tunurilor şi mortierelor – nume de peşti sau păsări, în cazul tunurilor de mici dimensiuni sau nume de animale de pradă în cazul tunurilor grele. Exista un tun cu blazonul lui  Ştefan Mailat, iar din aceeaşi epocă două cu blazonul lui Ferdinand de Habsburg, apoi unul cu blazonul lui Gaspar Bekes, unul cu blazonul lui Balthazar Bathory, ,,Şoimul” cu blazonul lui Mihai Viteazul, un tun cu stema Moldovei, aparţinând probabil tot lui Mihai Viteazul, unul cu blazonul lui Rudolf de Habsburg şi un tun cu stema Sibiului. Este posibil ca o parte din artileria cetăţii să fi fost fabricată la Făgăraş, pentru că la 1567 avem menţionată o turnătorie de tunuri, înfiinţată probabil de către Ştefan Mailat, care la sfârşitul secolului al XVI-lea este mutată la Alba-Iulia, de către Sigismund Bathory.

În ceea ce priveşte numărul ghiulelelor pentru această artilerie, se constată o creştere uşoară, de la 12.026 în anul 1662, la 13.569 în 1665 şi la 14.070 în 1673.

CP Cetatea-stampa mijl.sec.19350 de arme cu peste 100.000 de gloanţe

Inventarele cetăţii menţionează şi armele de foc individuale: muschete, puşti şi carabine, al căror număr a fost aproape constant – circa 350 de arme, cu peste 100.000 de gloanţe. Trebuie amintit şi faptul că pe lângă aceste arme de foc mai existau, apărând  consemnate în inventare, şi arme albe, care, fiind deja depăşite, nu se aflau în număr mare.

Cetatea Făgăraşului a fost asediată de mai multe ori – în anii 1530, 1540, 1541, 1559, 1601, de două ori în 1658, 1661, 1705, 1849 – fără însă ca aceasta să fie cucerită; predată, în schimb, da. Evlia Celebi (istoric, geograf, scriitor şi unul din cei mai cunoscuţi călători turci, care s-a peregrinat timp de 40 de ani în întreg Imperiul Otoman), participant la asediul oraşului şi al cetăţii din 1661, scria că turcii, după ce au incendiat oraşul, au asediat cetatea ,,care tot nu vroia să se supună; când acolo se găseau în ea mulţi soldaţi şi locuitori adunaţi din împrejurimi”, iar asediatorii conduşi de Ali paşa s-au retras după 14 zile de asediu.

Cetatea-1860 Pentru a aprecia corect care a fost valoarea artileriei din Cetatea Făgăraşului, este utilă o comparaţie cu Cetatea Oradei, care era sensibil mai mare decăt Făgăraşul – la 1632, în Cetatea Oradea erau consemnate 69 piese de artilerie aflate pe poziţii, situaţie care poate fi explicată prin dimensiunile mari ale cetăţii (avea 5 bastioane), dar şi datorită poziţiei strategice, aflată într-o zonă de conflict cu Imperiul Otoman.

Cetatea Făgăraşului a fost, aşadar, în lumina datelor oferite de inventarele de armament din secolul al XVII-lea, una dintre cele mai sigure fortificaţii ale Transilvaniei, care a reuşit să îşi îndeplinească, cu succes, rolul defensiv atâta timp proprietarii i-au acordat atenţia cuvenită.

sursa: Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.