STAREA RĂNIŢILOR DIN ACCIDENTUL DE AUTOCAR DE LA PERŞANI

sursa: digi24.ro
sursa: digi24.ro

A fost cod roşu la spitalele din Braşov, în urma accidentului de la Perșani, soldat cu 4 morți și 26 de răniți. Ambulanţele au dus răniţii cât mai repede la spital. În unităţile medicale, toată lumea a fost pregătită să preia victimele. Medicii au chemat în ajutor psihologii pentru a-i ajuta pe copii să treacă mai uşor peste această tragedie.

La spitalul de Pediatrie Braşov au ajuns cele mai multe victime. Salvările au ajuns una câte una. 11 adolescenţi, cu vârste între 14 şi 17 ani, au ajuns în grija medicilor de aici. Deşi rănile lor nu sunt grave, accidentul i-a marcat. Astfel, că după ce au primit îngrijiri, psihologii au stat de vorbă cu copiii.

Şocaţi sunt toţi, foarte speriaţi. Starea lor nu este foarte gravă, dar au un şoc posttraumatic. Sigur că fiecare are o leziune, dar sunt superficiale. Cioburi de sticlă, probabil parbriz spart. Traumatisme craniene sunt două. Doi chiar mi-au povestit că şoferul în curbă nu a putut ţine volanul şi probabil că au pierdut controlul şi s-au răsturnat”, spune Marcel Albean, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Braşov.

Medicii i-au anunţat imediat pe părinţi. Copiii vor rămâne cel puţin 24 de ore sub observaţie.

Patru victime, rănite uşor, au ajuns şi la un spital privat din oraş.

Șase victime sunt îngrijite acum de medicii de la Spitalul Judeţean Braşov.

Un singur copil, de sex feminin, este la Pediatrie cu fractură deschisă de humerus.

Alţi 5 copii sunt acum la Spitalul Militar din oraş.

Sursa Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.