foto: bucurestifm.ro
foto: bucurestifm.ro

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a anunţat că angajaţii pe care îi reprezintă şi care activează în domeniul administraţiei publice locale, ar putea intra în grevă generală. Potrivit calendarului anunţat de sindicalişti, la începutul lunii viitoare este programată o grevă de o oră, pe 5 iulie, după care, pe 12 iulie ar urma o grevă generală de o zi. În cazul în care negocierile nu vor avea succes, sindicatul se pregăteşte ca pe 19 iulie să fie declanşată greva generală pe termen nelimitat, scrie voceatransilvaniei.ro.

Potrivit comunicatului de presă emis de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, revendicările ţin atât de acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru cât şi acordarea voucherelor de vacanţă. Sindicatul este nemulţumit şi de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, sunt mai mici decât cele din administraţia centrală, majoritatea angajaţilor având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie, de 1250 de lei. Astfel, reprezentanţii funcţionarilor din administraţia locală solicită majorarea salariilor cu 25 de procente.