cupa cetateaÎn perioada 11-12 iunie va avea loc, la Făgăraş, prima ediţie a Cupei „Cetatea Făgăraşului”, concurs de dans sportiv la care vor participa peste 800 de concurenţi. Sunt aşteptaţi participanţi din întreaga ţară, dar şi din străinătate (Bulgaria, Italia, Ucraina, R. Moldova). Competiţia se va desfăşura sub privirile atente a 35 de arbitri naţionali şi internaţionali.

Participanţii la competiţie fac parte din 7 intervale de vârstă: 6-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, 19-35 ani şi peste 35 ani – categoria seniori. Aceştia pot concura ca perechi, formaţii sau solo. Vor fi acceptaţi atât sportivi cu experienţă, cât şi debutanţi. Participanţii pot alege între cele două secţiuni de dans: latino-americane şi dansuri standard. Evenimentul va debuta sâmbătă, 11 iunie, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Radu Negru”, începând cu orele 9.00, şi se va încheia după orele 22.00. În a doua zi a competiţiei, probele vor începe după orele 9.30, ultimul tip de concurs, solo fete, pe diferite grupe de vârstă, va debuta la orele 17.00. Înaintea de începerea fiecărei probe se acordă o jumatate de oră pentru înscriere şi încălzire.

„Talentul şi munca copiilor din Făgăraş au adus în palmaresul clubului peste 100 de clasări pe podium la compeţiile naţionale de profil şi prima finală la Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2015, unde perechea Andrei Ramba şi Alessia Robu a reuşit să obţină un merituos loc 6 în finala competiţiei de Hobby 12-13 ani, din cele peste 30 de perechi participante la aceaastă categorie. În acest moment un număr de peste 200 de copii îşi desfăşoară activitatea la orele susţinute de către reprezentanţii clubului nostru, învăţând pas cu pas tainele acestui minunat sport împletit cu arta”, spune Lenuţa Lăcătuşi, preşedintele Asociaţiei Club de Dans Sportiv „Imperial” Făgăraş.

Taxa de înscriere este de 100 lei/pereche, şi 20 lei/sportiv în cazul formaţiilor. Competitorii se pot înscrie până pe 9 iunie, inclusiv, la adresa www.dancesport.ro. După această dată, perechile vor plăti suma de 150 lei. Cei care doresc să asiste la eveniment vor plăti un bilet de intrare de 20 lei/ persoană, iar copiii sub 10 ani vor avea intrare gratuită.

Câştigătorii vor primi diplome, medalii şi cupe, şi toţi sportivii înscrişi la eveminent vor putea vizita gratuit Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Club de Dans Sportiv „Imperial” Făgăraş împreună cu Federaţia Română de Dans Sportiv. Costurile necesare bunei desfăşurări a competiţiei, cazării şi deplasării arbitrilor, cheltuielilor organizatorice (instalaţie de sonorizare, iluminat şi parchet sală, aranjamente florale, etc.), şi a premiilor se ridică la peste 80.000 lei, după cum se arată în devizul estimativ remis de asociaţia sportivă. Organizatorii susţin că jumatate din suma necesară va fi acoperită din vânzarea biletelor către concurenţi şi public. La solicitarea organizatorilor, consilierii locali au aprobat asocierea între municipiu şi ACDS „Imperial” Făgăraş, asociere valabilă numai pe durata desfăşurării evenimentului. Competiţia sportivă a fost introdusă în CALENDARUL MANIFESTĂRILOR CULTURAL-EDUCATIVE, SPORTIVE ŞI ARTISTICE, care se vor desfăşura anul acesta în municipiu.    (Alina POPESCU)