„Ajută-ne să construim Casa bicicletelor“

afis-casa-bicicletelor
parohiaortodoxabucium.wordpress.com

În lumea în care trăim jocurile copilăriei, plimbările în aer liber, descoperirea naturii sunt înlocuite tot mai mult de către copii cu jocurile pe calculator sau cu televizorul. Astfel că una din grijile importante ale noastre, ale adulților ar trebui să fie să-i angrenăm pe copii în fel de fel de activități menite să-i  dezvolte corespunzător. La Bucium astfel de ateliere de creație, plimbări în aer liber, dar și fel de fel de activități civice sunt organizate în cadrul Centrului Cultural Zestrea Buciumului. Acum, echipa  Zestrea Buciumului s-a înscris la Bikeathon iar proiectul lor este „Casa Bicicletelor“, proiect pe care îl putem susține și noi.

 

Pe 18 iunie echipa Zestrea Buciumului – adulţi şi copii – va participa la Bikeathon. Proiectul acestora se numește CASA BICICLETELOR – atelier de întreţinere şi reparaţii. Anul trecut, în cadrul Bikeathon, cu sprijinul susținătorilor, echipa Zestrea Buciumului a reușit să achiziționeze biciclete pentru copiii care nu aveau. Acum, aceste biciclete au nevoie de un atelier de întretinere și de un adăpost. Iar copiii beneficiari vor să învețe să le întrețină și să le repare, pentru a le asigura o durată de functionare cat mai lungaă.

Obiective:

-copiii învață să fie responsabili;

-primesc noțiunile de bază în ceea ce priveste întretinerea și efectuarea de mici reparatii;

-au un adăpost pentru biciclete si un atelier de întreținere;

-prelungesc durata de funcționare a bicicletelor pentru a se bucura cât mai mult timp de beneficiile ciclismului: sport și îmbogățirea orizontului cultural prin excursii pe bicicletă în Tara Făgărașului.

Beneficiari direcţi: 24 de copii in Bucium (înscrişi la Atelierul de biciclit de la Centrul cultural Zestrea Buciumului)

Calendarul activitaților:

Etapa 1: ridicarea constructiei – atelier de tip sura de lemn (vara-toamna 2016);

Etapa 2: desfasurarea atelierelor (nelimitat).

Bugetul necesar: Valoarea totala: 5.500; Target Bikeathon: 3.500.

 Echipa de proiect:

Natalia Corlean (coordonator Centrul cultural „Zestrea Buciumului”) – coordonator proiect

Pr. Marius Corlean (preot paroh) – antrenor si coordonator drumetii cu bicicleta

Mihai Ghircoias (14 ani) – coordonator echipa de biciclisti fundraiser, consultant tehnic

Giorgia Ganea (15 ani) – responsabil relatii publice si imagine

Tinerii şi copiii: Lavinia Bros, Cristina Budina, Paul Bros, Daniel Budina, George Ghircoias, Ana-Maria Budina – biciclisti fundraiser.

 Cum îi puteți susține?

Fii BICICLIST pentru proiectul CASA BICICLETELOR – atelier de întreţinere şi reparaţii. Astfel taxa de înscriere se va constitui în donație pentru cauza lor. De asemenea, veți putea câștiga premii oferite de organizatori.

Înscriere biciclişti, aici.

Fii SUSŢINĂTOR al cauzei lor. Poţi alege să donezi o sumă fixă sau o sumă pe kilometru pedalat.

Înscriere susţinători: aici.

DONEAZĂ pur şi simplu.

Formular donaţii online (alegeţi proiectul CASA BICICLETELOR): aici.

POVESTEŞTE-le și altora despre ei.

Detalii despre activităţile Centrului cultural Zestrea Buciumului: aici.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.