Cetatea Făgăraș, prezentă la „Târgul european al castelelor”

sursa: facebook
sursa: facebook
În perioada 14-15 mai, a avut loc la Castelul Corvinilor din Hunedoara,, „Târgul european al castelelor”. Evenimentul se află la a doua ediţie, şi anul precedent a adunat în jur de 10.000 vizitatori. Anul acesta, reprezentanţii a 30 de cetăţi şi castele din mai multe state europene, dar şi din ţară au venit să îşi prezinte ofertele. Pe lângă România, au participat alte cinci state europene. Printre cele mai importante cetăţi şi castele din ţară s-au numărat cele de la: Peleş, Pelişor, Râşnov, Rupea, Sighişoara, Suceava. Şi Cetatea Făgăraşului a avut amenajat un stand în cadrul târgului.
sursa facebook
sursa facebook
„Am participat şi noi la târgul european al castelelor, la Hunedoara, promovând Cetatea Făgăraşului. Au fost 30 de participanţi, dintre care, aproape jumătate au fost muzee, castele şi cetăţi din: Slovenia, Polonia, Cehia, Bulgaria, Ungaria. La prima ediţie au fost aproape 10.000 de turişti care au vizitat acest târg, dar s-a desfăşurat pe patru zile, pe când anul acesta a durat doar două zile”, spune Elena Băjenaru, directorul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat”. (A.P.)

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.