Candidează pentru un nou mandat

DSCN4321Partidul Social Democrat şi-a prezentat vineri, 21 aprilie, cinci din candidaţii pentru comunele Ţării Făgăraşului, candidaţi care ocupă în prezent funcţia de primar. Este vorba despre comunele Mândra, Beclean, Voila, Sâmbăta de Sus şi Hârseni.

Primarii au încercat, pe scurt, să prezinte câteva din proiectele desfăşurate în comunele lor, proiecte legate în special de infrastructură. Nu în ultimul rând, proiecte legate de viaţa culturală a comunelor, dar şi de sistemul de învăţământ.

Aşadar, unul din candidaţi este Mihai Oltean- primar în funcţie din partea PSD al primăriei Hârseni. „Sunt primar în funcţie. Ca proiecte în comuna Hârseni sunt în derulare proiectul de apă- canal, căminul din satul Sebeş  şi urmează asfaltarea unui drum comunal dintre Hârseni şi Copăcel care face legătura cu comuna Recea“, a spus Mihai Oltean.

„Sunt candidat la funcţia de primar din partea PSD al comunei Sâmbăta de Sus. Am câteva proiecte în derulare în comună: canalizarea în comună, în zona turistică avem canalizarea, drumurile şi apa, care sunt în derulare. Mai e un proiect pe care o să-l finalizăm până în data de 10, luna viitoare, un dispensar multifuncţional. De asemenea, mai sunt câteva proiecte de refacere a drumurilor pe care le implementăm cât de curând“, a spus Vasile Andreiaş, primarul comunei Sâmbăta de Sus.

„Avem proiecte în comuna Beclean finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi anume: aducţiunea de apă potabilă pentru satele Calbor şi Boholţ, care până în prezent nu au avut apă, suntem la faza de eliberare a avizelor, în cel mai scurt timp începem şi lucrările. Pentru satul Calbor, lucrările de asfaltare a străzilor, în suprafaţă de 2 km lungime, după sărbători vor începe lucrările. Pentru satul Luţa unde au fost nenumărate interpelări ale cetăţenilor, lucrările de asfaltare s-au finalizat, cetăţenii sunt mulţumiţi. După data de 5 iunie, mă voi ocupa de drumul care leagă satul Beclean de satul Luţa. Pentru satul Beclean proiectele sunt schimbarea reţelei de apă potabilă şi terminarea lucrărilor la canalizare. La Hurez suntem în derulare licitaţia pentru reabilitarea căminul cultural şi schimbarea reţelei de apă potabilă“, a spus Cosmin Leancu, primarul comunei Beclean.

La sfârşitul conferinţei, preşedintele PSD Făgăraş a ţinut să precizeze că majoritatea acestor proiecte se desfăşoară cu bani proveniţi de la Guvernul Ponta.

„Toate aceste proiecte care se derulează în Ţara Făgăraşului, se derulează în principal prin programul PNDL ,implementat de Guvernul Ponta, mai precis de Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea. La nivelul Ţării Făgăraşului, aceste proiecte care vizează apă- canal, reţele de străzi, trotuare, infrastructură, cămine culturale, reabilitări de şcoli, aceste proiecte depăşesc cifra de 1000 de miliarde de lei. Este o contribuţie extrem de importantă pe care Guvernul condus de Victor Ponta a adus-o Ţării Făgăraşului“, a spus Mihai Popa, preşedinte PSD  Făgăraş.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.