Încă nu au apărut mieii în piaţă

miei-2A mai rămas o săptămână până când creştinii ortodocşi vor sărbători Învierea Domnului, şi pregătirile pentru masa de Paşte sunt în toi. De zile bune, făgărăşenii au luat cu asalt magazinele din oraş, pentru a-şi face cumpărăturile necesare.

Încă de la mijlocul săptâmânii, administraţia pieţei a pregătit standul unde urmează să se comercializeze carnea de miel. Acesta va fi amplasat, ca şi în anii precedenţi, în zona cu produse de origine animală. Cu toate acestea, ciobanii din zonă nu şi-au arătat interesul. Reglementările tot mai dure de la an la an, îi fac pe cei mai mulţi dintre ciobani să nu mai aleagă piaţa agro-alimentară ca punct de desfacere, şi să îşi vândă mieii direct de la stână. Principala solicitare, care îi determină pe aceştia să vină în număr tot mai mic la piaţă, este aceea că animalele trebuie sacrificate numai în unităţi de abatorizare autorizate.

„Standul este pregătit, dar până în acest moment nu avem cereri şi nici măcar intenţii din partea ciobanilor. De la an la an, numărul celor care vin cu miei în piaţă este tot mai mic, şi asta nu e o realitate doar la noi, ci în toată ţara. Cei care aleg să vină la piaţă trebuie să deţină următoarele: certificat de producător, toate avizele şi documentele eliberate de medicii veterinari, iar animalele să fie sacrificate în unităţi autorizate. Se va plăti o taxă pe masă, care este de 8,5 lei/ zi, şi care se calculează în funcţie de numărul de mese şi de zile solicitate de producător”, spune Bogdan Ungureanu,  şeful S.C. Pieţe, Târguri şi Oboare SRL Făgăraş.

(Alina POPESCU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.