terenul la care are drŞcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu” va rămâne cu aproape jumătate din terenul de sport, după ce Primăria a pierdut procesul de retrocedare. După 12 de ani de procese, Primăria Făgăraş este silită de executorul judecătoresc să îi înapoieze unei familii terenul din spatele casei, luat abuziv de comunişti, în anii ’70, deşi în prezent acesta face parte din curtea şcolii.

Rămân fără o parte din curtea şcolii

Una din cele mai mari unităţi de învăţământ din municipiu, cu peste 1000 de elevi, Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu”, riscă să rămână fără 200 mp din terenul de sport al elevilor. Asta după ce respectiva suprafaţă a fost câştigată în instanţă de proprietarul iniţial.

„Zilele trecute au venit vecinul şi executorul judecătoresc şi m-au anunţat că s-a câştigat procesul cu Primăria şi se retrocedează 200 mp din curtea şcolii. Având în vedere că şcoala este doar administrator al clădirilor şi al terenurilor, ea nu are personalitate juridică, deci nu poate să se implice într-un proces sau în negocieri. Procesul a fost între Primărie şi persoana privată, căreia i s-a retrocedat partea de teren. Discuţiile rămân la nivelul Primăriei, pentru a vedea ce se poate face, adică: să se negocieze, să se vadă dacă se poate face un schimb de teren, să se despăgubească sau dacă nu, în cel mai rău caz, noi am pierdut 200 mp din curtea şcolii”, spune prof. Ion Negrilă, directorul Şcolii Gimnaziale „Ovid Densuşianu”.

Peste un deceniu de procese

Proprietarul terenului confiscat abuziv în perioada comunistă s-a judecat cu statul mai bine de zece ani. Deşi procesul s-a încheiat de aproape doi ani, cu hotărâre definitivă şi irevocabilă, încă nu s-a făcut punerea în posesie şi nici nu au existat tentative de negociere din partea Primăriei. „Procesul a fost pornit în 2002 de bunicul nostru, care între timp nu mai este, şi s-a încheiat în primăvara lui 2014. Din 2014 până în prezent, Primăria nu a făcut nimic, deşi noi am revendicat terenul din spatele casei, cel care ne-a fost luat abuziv de comunişti prin anii ’70, pentru a se ridica nişte construcţii care nu s-au mai realizat, şi pentru care am primit o despăgubire de 1000 lei. Am aflat că puteam primi terenul înapoi dacă returnăm despăgubirea. Ne-am interesat la Primărie despre numărul de cont unde trebuie depuşi banii, am plătit suma respectivă, dar nu am primit terenul pe care l-am câştigat în instanţă prin hotărâre definitivă încă din 2014. Suntem cinci persoane din curte care avem dreptul la acest teren. S-au făcut mai multe demersuri către Primărie şi înainte de începerea procesului şi după aceea, dar nimeni nu ne-a luat în seamă.

ar fi acceptat astaAm vorbit şi cu domnul director. Am înţeles că voiau să contruiască în zona respectivă o sală de sport pentru copii. L-am anunţat că am câştigat terenul din spatele casei, şi că am fi de acord şi cu un schimb de teren, cu cel din partea laterală a casei, pe care şcoala nu îl foloseşte, dar nu a venit nimeni să discute cu noi. În noiembrie s-a făcut adresă de la executorul judecătoresc, către noi şi Primărie. Aştept ca zilele viitoare să fiu pus în posesie şi, dacă este disponibilitate, mai vorbim de un schimb”, spune unul din proprietarii terenului retrocedat.

Tardiv, Primăria caută soluţii

Nu este primul caz de retrocedare pe care Primăria îl pierde în defavoarea proprietarilor ale căror bunuri au fost confiscate în perioada comunistă. În ultimii ani, printre imobilele care au revenit proprietarilor iniţiali (de drept), se numără şi spaţiile în care îşi desfăşurau activitatea mai multe grădiniţe din oraş. În cazul unor astfel de imobile, Primăria plăteşte chirie proprietarilor. Un caz puţin diferit este cel al gradiniţei „Albinuţa”, care funcţiona într-o casă veche de pe strada Negoiu. Aici Primăria a hotărât că este mai bine să contruiască o altă clădire, în zona blocurilor ANL de pe Cîmpului şi a cedat proprietarului clădirea, după câţiva ani în care s-au judecat.

Primarul afirmă că s-a amânat momentul restituirii terenului pentru că nu se dorea să se piardă o parte din curtea şcolii, dar că acum administraţia publică doreşte să ajungă la un acord cu proprietarii terenului. „A fost un proces de lungă durată, peste 10 ani, în care cetăţeanul respectiv, Galea, a cerut retrocedarea terenului, care i-a aparţinut înainte de perioada comunistă. Primăria a considerat că nu poate să-i restituie acolo, şi după un proces mai lung am pierdut, şi instanţa a dispus să-i retrocedăm terenul. Nu l-am retrocedat nici atunci, aşa că s-a ajuns la executare silită. Problema este că acel teren, deşi nu este mare, e puţin peste 200 mp, face parte din terenul de joacă şi de sport al copiilor. Acum încercăm să facem formele legale pentru a-l chema la negocieri, şi există trei variante: fie vânzare-cumpărare, fie închiriere, fie schimb”, declară primarul Sorin Mănduc.

Altă variantă pentru spaţiul de joacă

Momentan orele de educaţie fizică ale copiilor de la „Ovid Densuşianu” se desfăşoară fie în vechea clădire, fie în curtea şcolii. Dacă Primăria nu va ajunge la un consens cu cetăţeanul care a cerut retrocedarea părţii de teren care este în prezent spaţiu de joacă, rămâne varianta construirii unei noi săli de sport, după demolarea vechii clădiri din curtea şcolii. „Vom încerca, ca şcoală, să vedem de unde putem atrage fonduri, să facem câteva proiecte pentru a reamenaja alte spaţii care să ne ajute în desfăşurarea activităţilor, mai ales pentru sport, pentru partea de recreere a copiilor, să aibă unde să iasă în pauze, să se joace. Vom vedea ce se întâmplă după ce se va negocia între proprietar şi Primărie. Hotărârea este definitivă, irevocabilă, şi doar dacă cele două părţi ajung la un consens se mai poate schimba ceva. În momentul în care vine executorul judecătoresc nu ai ce face, trebuie să respecţi legea. Executorul poate veni oricând, după ce există această hotărâre judecătorească, bate ţăruşii, delimitează zona şi asta e! Noi am aflat situaţia de curând şi oricum nu puteam face nimic, pentru că proprietar este statul român, reprezentat prin Primărie”, completează directorul unităţii de învăţământ.

În şedinţa de Consiliu Local, Primăria a suplimentat bugetul alocat acestei şcoli cu suma de un miliard lei vechi, pentru o nouă contrucţie.

„La fiecare început de an bugetar noi solicităm anumite sume, cu care dorim să reparăm porţiuni din şcoală, sau să igienizăm, lucrări de genul acesta. Avem două direcţii de fonduri. Una vine de la bugetul de stat şi alta din TVA-ul local. Din banii de la bugetul de stat se plătesc salariile profesorilor, utilităţile şi cheltuielile ce mai ţin de partea asta de educaţie. Partea de la bugetul local este pentru igienizări, reparaţii, investiţii, în funcţie de cât repartizează Consiliul Local într-un an bugetar, fiecărei şcoli în parte, în funcţie de cerinţe şi necesităţi. Uneori s-au repartizat aleatoriu aceste plăţi, fără a se ţine cont de solicitări şi de numărul de copii. Noi avem puţin peste 1000 de copii, şi în 2014 am primit 60.000 lei, anul trecut numai 50.000 lei, iar în acest an 120.000 lei pe reparaţii şi igienizări. Ni s-au mai promis de CL şi administraţia locală încă 100.000 lei pentru a face nişte studii de fezabilitate pe investiţii, asta având în vedere că s-a întâmplat şi situaţia cu retrocedarea acestui teren. Oricum,100.000 de lei se vor duce pe studii, pe ridicări topografice şi alte lucruri de genul acesta, nu cred că vor rămâne bani şi pentru ridicarea clădirii pentru sala de sport”, mai spune directorul Ion Negrilă.

(Alina POPESCU)