Minunea cea mai mare a Părintelui Arsenie era schimbarea vieţii noastre

Părintele Arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la Mănăstirea Sâmbăta. Era în Postul Crăciunului şi picta o icoană a Mântuitorului, pe care n-a terminat-o. În timp ce picta a auzit o voce tainică: „Arsenie, nu Mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe”.


Dar, continuând să picteze icoana şi negrăbindu-se să asculte porunca Domnului, a auzit din nou: „…Vei fi mut… Dar asta îţi va aduce multă lume”. Îmbolnăvindu-se cu coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat aşa de la Crăciun până în joia din Săptămâna Mare, în postul Paştilor (în acest timp a scris însemnările numite „Gura mutului”, într-un carneţel pe care-l are Maica Pahomia de la Sâmbăta). Atunci când se împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară l-a făcut preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică, au fost: „Cred, Doamne, şi mărturisesc…”, cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe Dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotniţa din faţa mânăstirii.

Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieţii. Minunea cea mai mare a Părintelui Arsenie era schimbarea vieţii noastre. În predici ne vorbea mai mult referindu-se la Vechiul Testament (Saul, David, Solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbeşte mai mult din Noul Testament, a răspuns că viaţa creştinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din Vechiul Testament, că n-avem progresul celor din Noul Testament.

 

La început, Părintele Arsenie avea o viaţă foarte aspră: mânca o dată pe zi (pâine şi apă) şi dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu Biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ţine duminica Sfânta Liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viaţă extraordinară, de pustnic. (Pr. Ioan Sofonea, Sibiu)

(Extras din volumul Părintele Arsenie Boca – o viaţă închinată schimbării vieţii noastre, Editura Agaton, Făgăraş, 2012)

 

 
foto: doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.