No_smoking_sign-500x500În urmă cu puţin timp s-a decis că legea care interzice fumatul în spaţiile publice  închise este constituțională, au spus judecătorii CCR. Legea a ajuns la Curtea Constituţională după ce 33 de parlamentari au depus o contestație. Prin urmare, legea va intra în vigoare la 45 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a precizat în această dimineaţă că denumirea „de spațiu public închis” din legea anti-fumat nu se aplică și locuințelor oamenilor. Zegrean a mai spus că va renunța să fumeze în spații publice după ce legea va intra în vigoare, conform Agerpres.

Persoanele fizice care nu vor respecta legea riscă amenzi între 100 şi 500 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu până la 15.000 de lei. La terasele aflate în aer liber, fumatul va fi permis.