sursa foto: ziaruldearges.ro
sursa foto: ziaruldearges.ro

ANM a emis, astăzi, un cod portocaliu de ninsori și viscol valabil în intervalul 16 ianuarie, orele 20.00 – 17 ianuarie, orele 20.00. Astfel, în judeţele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h. Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.

De asemenea, începând din seara de sâmbătă, va fi cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol, iar aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. Se va depune un strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.

Sub cod galben se vor afla județele Braşov, Vaslui, Bacău, Covasna, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți.
În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35..45 km/h.