spanzurat-copil-sipote-iasi-18-aprilie-2015Update ora 14.00

În urmă cu puțin timp, oamenii legii, aflați la fața locului, au încheiat ancheta la Lisa. Potrivit acestora, băiatul ar fi fost cunoscut cu probleme, ar fi fost mai sensibil și probabil o problemă, l-ar fi determinat să recurgă la acest gest. Silviu S. avea 20 de ani și locuia în satul Lisa. Era copilul cel mare al familiei. Acum, părinții și cele două surori mai mici se pregătesc de înmormântare

Băiatul a fost găsit chiar de polițiștii din comună care mergeau la serviciu în această dimineață. Oamenii din sat povestesc că aceștia au zărit trupul tânărului atârnat de un copac de la intrarea în satul Lisa dinspre Sâmbăta de Sus. Tot oamenii vorbesc că băiatul ar fi băut foarte mult noaptea trecută.

…….

Un tânăr din satul Lisa de aproximativ 20 de ani a fost găsit în această dimineață spânzurat de un copac la marginea satului. Anchetatorii au ajuns la fața locului și fac cercetări. Vom reveni cu amănunte. foto radioiasi.ro

 

Suntem si pe:
0