33 „Ia nu este un veşmânt, este o stare. Semnele ei spun povestea începutului lumii. Bătrânele satelor noastre îşi pregătesc cu grijă ia pe care o vor purta pe ultimul drum. Spun că numai îmbrăcate în ie vor fi recunoscute de neam şi vor putea fi primite în lumea strămoşilor.”

De ce IA călătoare?    

Mă numesc Ana–Maria Borca, am 31 de ani şi sunt din Făgăraş. În urmă cu 1 an şi jumătate, am început un proiect în mediul online, numit  „IiA Călătoare“. Acesta este un îndemn pentru două lucruri: „Fă Răi din ce ai“ şi „Respectă-ţi tradiţiile, istoria şi rădăcinile“.

Mi-am propus că prin acest proiect de suflet să îi îndemn pe cei care îşi ţin iile ascunse, părăsite şi încuiate sub lacătul nepăsării, să le scoată în lume, să arate că sunt păstrători de tradiţie, de frumos, că respectă muncă bunicilor lor, trudă şi migală cu care le-au lucrat. De asemenea, mi-am dorit să evidenţiez, în măsură în care eu pot, că avem o ţară frumoasă, că satele mici ascund oameni mari, frumoşi şi pasionaţi, să prezint obiectivele turistice din zona în care sunt, Ţară Făgăraşului, casele din satele noastre frumoase, elementele noastre definitorii încă păstrate pe la sate.

Am îmbrăcat iile cu mare drag şi le-am dus să vadă satele din jur şi să fie văzute şi admirate, să li se descopere povestea şi să trezească interesul privitorilor pentru IA românească. Am descoperit prima ie în beciul casei, în urmă cu câţiva ani, în timp ce căutăm nişte acuarele. Am văzut-o aruncată într-o cutie roasă de şoareci. Mi-a fost ruşine, ruşine că păstrez aşa bogăţie în beci, că îmi păstrez istoria şi legătură cu bunicii şi străbunicii mei la întuneric. Am dus rapid ia în casă, am spălat-o, şi am pus-o pe un umeraş, singură, evidenţiată în dulapul meu, să îmi amintească cine sunt şi de unde provin. Prima ie este ia mea din copilărie, de la bunica din satul Mândra, judeţul Braşov.

         

Lumea ascunsă din spatele iei…

ia calatoare facebook  Am încercat să descifrez un mesaj pe care l-am primit de la o doamnă extraordinară, care provine din zona noastră, mai precis din Viştea de Sus, Iulia Gorneanu, directorul artistic al galeriei de artă contemporană Galateca din Bucureşti şi soţia domnului Grigore Leşe. Mesajul ei a fost următorul:

„IA nu este un veştmânt, este o stare!“.

Am cunoscut-o cu ocazia unei vizite la galerie şi atunci mi-a povestit despre fiecare ie expusă, despre zona din care provine, despre purtătoare, despre semnele de pe ie, despre evenimentele unde era purtată. Şi atunci mi-am dat seama că este o lume ascunsă în spatele iei şi că, de fapt, atâţia ani am privit-o doar ca pe un element al costumului popular femeiesc, dar nu am înţeles mesajul şi semnificaţia pe care le poartă.

 

De la o simplă şedinţă foto, la redescoperirea rădăcinilor

DSC_0065_stitch Primul pas în cunoaşterea iei a fost timid, la nivel personal. Pur şi simplu am rugat un prieten de familie, care tocmai îşi cumpărase un aparat foto profesional, să îmi facă o serie de fotografii pe dealurile din jurul Făgăraşului, la final de vară, să surprindem frumuseţea acestui anotimp. Gândindu-mă la ce aş putea îmbrăca, astfel încât acest moment să nu fie doar o banală şedinţa foto, mi-am amintit de ia din dulap, ia de la bunica mea. M-am gândit că ar fi o ocazie extraordinară să o scot la aer, să îi ofer o a două şansă. Îmi cumpărasem, atunci când am făcut pozele, şi o fustă albastră şi mi s-a părut că amândouă, ia şi fusta fac o echipă perfectă, vechi şi nou, alb-negru şi albastru, ambele materiale delicate, perfectă combinaţie cromatică.

Mi-am dat seama, după realizarea fotografiilor, că într-adevăr e ceva special în această ie şi că îmi doresc să o înţeleg mai bine, să caut iile din neamul meu şi să îmi întregesc colecţia. Mi-am dorit să călătoresc în zonele din Ţara Făgăraşului şi să înţeleg portul popular de aici, să îl surprind în fotografii şi să arăt lumii întregi că acest port este identitatea noastră, zestrea noastră culturală şi că aş vrea să îl salvăm şi să îl ducem mai departe împreună.  Astfel am început seria de mici călătorii în satele din jurul Făgăraşului, îmbrăcată în ii pe care fie le-am primit de la rude, fie le-am achiziţionat de pe internet. Unul din avantajele majore ale călătoriilor este faptul că întâlnesc mereu oameni minunaţi, de la care învăţ mereu lucruri utile despre noi că popor, despre tradiţii, despre costumul popular. M-am bucurat că am putut şi am avut onoarea să îmi satisfac curiozitatea de a cunoaşte costumul popular în intimitatea lui, nu doar în fotografii, sau pe manechine. Îl pot îmbrăca, îi pot simţi mirosul, îl pot înţelege, îl pot percepe mai profund.

Prin fotografii promovez ia pe internet, elementele de costum popular din locurile unde călătorim, specificul zonei, tradiţiile pe care avem bucuria şi onoarea să le mai prindem.Încurajez şi pe cei care îşi ţin iile, dar nu numai, uitate sub valul nepăsării, să le scoată la lumină, la soare, să le preţuiască, să păstreze vie acea parte de Românie lăsată de străbunii noştri, să călătorească cu ia prin lume şi să povestească despre ea, despre noi, despre semnele ei.

 

„Ia, paşaportul spre o lume în care nu aveam curajul să păşesc“

Fiecare ie îmi dă o stare diferită, o emoţie mereu altfel. Am început să le descopăr încet şi identităţile. Să înţeleg că fiecare are personalitatea ei, compusă din gândurile persoanei care a cusut-o, din rugăciunile spuse înainte de a începe să o coasă, aşa cum fac femeile înainte de a-şi începe lucrul, din personalitatea celei care a purtat-o şi, bineînţeles, din energia tuturor celor care au îmbrăcat-o înaintea mea. Iile au adus un suflu nou în viaţa mea, o nouă cunoaştere, călătorii şi oameni foarte interesanţi. Am îmbrăcat iile şi am simţit că merg de mâna cu bunicile mele, cu străbunicile mele, cu mama, în toate locurile frumoase, unde am descoperit elemente autentice de folclor românesc, lăzi de zestre, alte îi, costume populare. Iile sunt paşaportul meu spre o lume în care, până acum, poate nu aveam curajul sau disponibilitatea să păşesc. Am un alt curaj atunci când îmbrac iile, este mereu o lecţie de autodepăşire pentru mine.

Te invit să recuperăm împreună un trecut care ne reprezintă, un trecut care ne definește ca nație, un trecut care a înfrumusețat femeia româncă, începând de la tanti Maria și până la Regina României. Ia a fost și este legătura strânsă între generații, o legătură de suflet, pe care trebuie să o prețuim mai ceva ca pe o comoară.